Rucan Minodora, Director Comercial, „Ecosem Grup” – companie de construcţii

Posted on

„O afacere care aduce plăcere va aduce şi bani.”

Nu am fost niciodată angajată. Din start mi-am lansat o afacere. Ideea mi-a apărut pe când studiam la liceu şi făceam voluntariat. Astfel, după absolvirea facultăţii mi-am deschis o întreprindere. Ulterior m-am căsătorit şi am început împreună cu soţul să lucrăm la propria noastră afacere. Ecosem Grup este specializată pe domeniul construcţiilor. Totul a început de la faptul că soţul meu cocheta cu ideea de a construi, aşa că am hotărât că mai bine decât noi nu o va face nimeni. Am făcut actele necesare şi am obţinut licenţa. O asociaţie a crezut în noi şi în entuziasmul nostru, aşa că iată-ne lansaţi în domeniul construcţiilor.

O provocare a fost faptul că nu cunoşteam domeniul, ci învăţam din mers. Ne împărţeam mereu timpul între şantier şi birou. De fapt, mai mult timp petreceam pe şantier decât în birou, aşa că în curând a apărut ideea de a ne face un birou provizoriu pe şantier. Zis şi făcut. Din 2006 până în 2008 am stat acolo şi am însuşit totul despre construcţie.

Principiile începerii unei afaceri le-am însuşit de la doamna Silvia Harnă, un marketer foarte bun. Fiind doctor în ştiinţe economice, doamna avea un Centru de Semiotică Economică, unde oferea consultanţă în afaceri, în special în domeniul marketingului.

Am ridicat întreprinderea de la zero. Pe parcursul dezvoltării afacerii am întâlnit mai multe dificultăţi. De fapt, obstacole întâlnim în fiecare zi: de la început – mai simple, acum – mai complicate şi mai perverse, dacă aş putea să mă exprim astfel. Noi însă le rezolvăm pe toate.

Ca femeie mi-a fost dificil să-mi creez o reputaţie în domeniul construcţiilor. Era o perioadă când eram mereu întrebată: „Cine stă în spatele tău, cine te ajută?”. Lumea este foarte dură. Iniţial toţi mă sfidau, nu credeau în mine, autoritate era soţul meu. Însă treptat totul a revenit la normal. Oamenii au înţeles că sunt un factor de decizie şi că lucrez mult.

O provocare şi o dificultate este pentru mine să fiu mamă şi femeie de afaceri. Când sunt acasă, sunt doar mamă şi soţie, fără să mă gândesc la afaceri, iar când sunt la muncă, mă gândesc doar la muncă. Nu pot să mă gândesc la ambele în acelaşi timp, dar sper şi cred că îmi reuşeşte să fiu bună în ambele domenii, căci pentru mine cea mai mare realizare este familia.

Femeilor le recomand să nu le fie frică, să fie curajoase. În plus, să înceapă o afacere care le aduce plăcere, căci aceasta le va aduce şi bani. În cadrul propriei companii încurajez femeile care au talent, întrucât aici acestea pot creşte profesional. Este important ca o femeie să investească în propria dezvoltare. În acelaşi timp, să nu uite că o femeie este fericită atunci când are o familie fericită şi unită. Iar afacerea/cariera şi familia nu reprezintă obstacole una pentru alta.

Nu număr banii pe care îi pot investi în mine. În cazul în care consider că este ceva util şi necesar, atunci merg. Particip la diverse traininguri, seminare şi mă informez mereu, pentru a fi la curent cu inovaţiile din domeniu. Dezvoltarea trebuie să fie continuă.

Acest articol a fost creat de către Asociaţia Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM), în cadrul proiectului „Istoria mea de succes”, cu sprijinul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei